Pentru ca tot a venit frigul, sa vorbim despre un compozitor dintr-o tara nordica.
Edvard Grieg este cel mai de seama muzician din scoala natională norvegiana si unul din reprezentantii de frunte ai muzicii romantice europene. Muzica lui a fost influentata de romanticii germani, ca de pildă Schumann, şi de asemenea de muzica poporului sau, uneori si de cea a popoarelor scandinave vecine.

Edvard Grieg este cunoscut ca fiind si un compozitor nationalist fiind influentat de muzica folk scandinava si de folclor. A scris compozitii în stilul romantic al timpului sau dar mai tarziu a inceput sa-si compuna si propriul limbaj muzical infuentat de muzica folk. Telul sau a fost de a crea muzica pentru oameni, compozitii care să poată să fie apreciate de oricine.

Desi a activat ca pianist de concert pana la sfarsitul vietii sale, Grieg si-a castigat recunoasterea internatională si a ramas in poseteritate in urma compozitiilor sale memorabile. Se spune despre compozitorul nordic ca desi era scund, avea un suflet mare de artist, dedicat dreptatii, adevarului si solidaritatii. Se gandea sa creeze o cultura nationala norvegiana puternica prin rafinarea muzicii populare norvegiene. Astazi, mulţi norvegieni si multi straini considera muzica lui Grieg parte integranta a identitatii nationale a Norvegiei.

Una dintre cele mai faimoase compozitii pe care le-a scris este Suita Peer Gynt. Se bazeaza pe o poveste scrisa de Henrick Ibsen despre un tanar care face o calatorie în care vede lumea si incearcă sa devina o persoană importanta, dar se intoarce acasa unde gaseste pacea si acceptarea.

Putem spune despre Edvard Grieg ca a pictat cu notele muzicale.  A pictat oameni, stari si momente reprezentative pentru Norvegia. În Suitele Peer Gynt, Grieg a capturat rasaritul soarelui sau tragicul mortii, captivand astfel prin expresivitatea si muzicalitatea pieselor sale, despre care uneori avem senzatia ca au fost compuse pentru a face parte din coloana sonora a unui film.

Un scurt moment din Suita Peer Gynt – Rasaritul. Trebuie sa stiti ca in 1888 Suita Peer Gynt a fost prezentata prima data la Leipzig, unde Grieg i-a intalnit pe Brahms si pe Ceaikovski, alti doi mari compozitor ai acelor vremuri.

Si prima parte din Concertul pentru pian si orchestra in La minor, interpretat de marele pianist Arthur Rubinstein.

Achille Claude Debussy a fost printre cei mai influenti compozitori de la sfarsitul secolului XIX si începutul secolului XX. Povestea lui Debussy incepe in Franta, unde tanarul muzician urmeaza timp de zece ani conservatorul în Paris, perioada in care se perfectioneaza pentru a deveni un virtuoz al pianului. Dupa ce pica examenele de pian, Debussy abandoneaza ideea unei astfel de cariere si se dedica compozitiei.

Compozitor, pianist, dirijor si critic muzical, Claude Debussy s-a remarcat destul de tarziu in viata muzicala a vremii lui. El a compus foarte putin in anii de Conservator, nu avusese nimic dintr-un copil minune, iar evolutia sa muzicala a fost extrem de lenta, dar, poate tocmai din cauza asta, ferma si decisiva.

Aparitia creatiei muzicale a lui Claude Debussy naste un curent absolut novator: impresionismul muzical. Impresionismul este o miscare artistica, manifestata la inceput in pictura (vezi foto: Claude Monet „Impresie, rasarit de soare”/„Impression soleil levant”), mai tarziu si în muzica, mai ales în Franta, si care marcheaza desprinderea artei moderne de academismul traditional. „Impresionistii” au creat o arta a reactiilor imediate, surprinzand a anumita „impresie” asupra lumii si materiei.

Putem afirma faptul ca muzica impresionista se caracterizeaza printr-o scriitura nu neaparat liniara care aduce multe succesiuni de „mici impresii”. Arta lui Claude Debussy, ca si a „impresionistilor”, este cea a evocarii si nu a descriptiei, a sugestiei si nu a reprezentarii. „Se poate oare reda misterul unei paduri masurandu-se inaltimea copacilor?” – Claude Debussy.

Debussy este creatorul unui stil inovativ, cu o finisare tehnica si cu un aer de natura poetica. Opera sa a constituit o evadare din conceptele traditionaliste.  Debussy  a fost unul dintre cele mai importanti compozitori ce s-a regasit în stilul impresionist, alaturi de Maurice Ravel.

Originalitatea lui C. Debussy vine din senzatia de plutire pe care o lasa muzica sa. Armoniile insolite ce-i strabat creatia aduc un suflu novator, prin ele conturandu-se impresionismul muzical. Ascultandu-i creatiile, ne simtim transpusi intr-o alta dimensiune a muzicii, cu acorduri poetice si note ce dau impresia de curgere, iar de multe ori chiar asa este; in cazul pieselor pentru pian, armoniile mainii stangi sunt preluate de mana dreapta si viceversa, într-un continuu lant de intervale.

În preludiile si nocturnele debussiene respira lirismul discret, voalat si emotiv prin dialogul vantului de apus cu marea jucausa, caderea frunzelor moarte, seara inmiresmata de parfumul florilor, picaturile de ploaie ce cad peste gradini, terasa inundata de luna, urmele pasilor in zapada, miscarea domoala a norilor.

Muzica incepe acolo unde cuvantul este neputincios. Muzica exista pentru a exprima inefabilul.

Doua piese pentru pian care sigur au mai ajuns la urechile voastre

Clair de lune – coloana sonora a filmului Twilight, si nu numai.

Arabesque No.1 piesa la fel de cunoscuta.

Franz Joseph Haydn a fost compozitorul austriac care mai mult decât oricare alt muzician din perioada sa, a reusit sa rezume stilul şi realizările clasicismului muzical. HAYDN face parte din rândul marilor personalităti muzicale ale epocii clasice vieneze, fiind unul din cei mai influenti maestri ai traditiei muzicale din Europa apuseană.

Contemporan cu monstrii sacri ai perioadei clasicismului muzical, respectiv MOZART si BEETHOVEN, celui din urma fiindu-i chiar profesor, HAYDN este adesea menţionat ca “Papa” Haydn, deoarece deşi el nu a inventat nici simfonia si nici cvartetului de coarde, el a fost o figura centrală în dezvoltarea lor. Simfoniile sale indică o stăpânirea completă de forma si fond, pregatind astfel terenul pentru lucrarile contemporanilor mai tineri Mozart şi Beethoven.

Pentru a surprinde o poza a timpului, in anul 1787, marele oras vienez ii reunea pe HAYDN, MOZART si BEETHOVEN. HAYDN avea la acea data 55 de ani si se afla in pragul gloriei, MOZART scrisese pana la aceasta data cea mai mare parte a imensei sale creatii, avand numai 31 de ani, iar BEETHOVEN, in varsta de 17 ani, venise la Viena pentru perfectionarea maiestriei componistice.

Parte integrantă a maiestriei lui Haydn a fost si faimosul său simţ al umorului, nevoia sa pentru imprevizibil, modificarea surprinzatoare a liniei melodice, a ritmului sau intensitatii sonore. În Simfonia Nr 94 (“Surpriza”) (1791), compozitorul strcoara neprevăzut pentru acei spectatori care de obicei adorm în timpul pasajelor muzicale lente, cu parti muzicale zgomotoase, intense sonor (ex. Fortissimo în timpul unui pasaj de linişte – Andante).

Bogatia operei sale este de necontestat, numai in perioada 1774 – 1783, compune peste 50 de simfonii (ca sa faceti o comparatie BEETHOVEN a compus 9 simfonii de toate), si perfectioneaza acest gen în forma muzicala care se va numi „simfonia clasică vieneză”. HAYDN a compus in total: 104 simfonii, peste 80 cvartete de coarde, peste 20 trio-uri pentru instrumente cu coarde, 120 trio-uri pentru diferite combinaţii instrumentale, peste 60 sonate pentru pian, un mare număr de concerte pentru diverse instrumente (vioară, pian, violoncel, trompetă, oboi, orgă etc.) şi orchestră, (cele prezentate fiind cele mai importante, mai fiind si altele).

De asemenea, compozitorul austriac HAYDN a compus imnul national al Germaniei. Melodia a fost compusă în 1797, ca parte dintr-un cvartet de coarde. Iniţial acest cântec a fost folosit drept imnul împăratului Francis II, “Gott erhalte Franz den Kaiser” (“Domnul să-l aibă în pază pe împăratul Franz”). Lidul devine imn naţional oficial german abia în 1922. Imediat după al doilea război mondial el a fost interzis. După 1952 el redevine imn naţional, dar numai de-facto. La ocazii oficiale se cântă numai strofa a treia. Aceasta este situaţia şi până în ziua de azi în Germania reunită. Lidul este cunoscut în general prin primul său vers, “Deutschland, Deutschland über alles”, chiar dacă acest vers nu este rostit/cântat des, din motivele mai greu de explicat.

Si inca ceva, HAYDN a fost un precursor si ca victima a pirateriei muzicale care i-a imbogatit pe multi dintre editorii compozitiilor sale.

Fragmente din Simfonia Nr 94 ( “Surpriza”). Din cand in cand va mai trezeste din somn cu cate o “surpriza muzicala”.

Imnul Germaniei

Vastitatea si diversitatea temelor bachiene, clocotul mereu viu al muzicii sale indreptatesc cuvintele lui Beethoven: „Nu parau, ci ocean trebuia să se numeasca” (in germană, Bach=parau).

Nascut la sfarsitul secolului al XVII lea, BACH este unul din marii compozitori germani care a marcat preclasicismul muzical. Chiar daca denumirea universală a acestei perioade, cuprinsa intre inceputul secolului al XVII-lea si mijlocul celui de-al XVIII-lea, este de Baroc, din punct de vedere muzical aceasta este perioada care pregateste Era Clasicismului, barocul fiind cunoscut si sub numele de preclasicism.

La inceputul anilor 1700, BACH obţine primul post de organist, unele din primele sale compozitii datand din această perioada, precum celebra Toccata şi Fuga în Re minor. Toccata si Fuga în Re minor reprezintă un inceput in arta compozitiei pentru BACH. Rolul pe care l-a avut orga în viata si creatia lui BACH a fost imens. Amploarea sonora a acestui instrument a captivat de timpuriu sensibilitatea copilului BACH.Terenul pe care BACH a experimentat toate posibilitatile armoniei si polifoniei muzicale și a dat masura neobisnuit de mare a talentului sau a fost FUGA – cea mai complexa dintre toate formele muzicale polifonice. Dacă inaintasii sai organisti au avut meritul de a fi contribuit la conceptia clasica de FUGA, sprijinindu-se pe intreg ansamblul de legi ce au stat la baza constructiei ei, BACH a fost compozitorul care a depasit cadrul regulilor „de scoala”, i-a largit aria de expresivitate si i-a dat formei tradiționale o vibrație emoțională și un grad de maiestrie neatinse și nedepasite inca. Pregatita frecvent de o compozitie ce ar putea fi PRELUDIU, TOCCATA sau FANTASIA (a caror rol poate a fi fost cel de a captiva ascultatorul, prin stralucirea sonoritatilor acordice, prin avalansa pasajelor de virtuozitate, prin figuratii si ornamentatii decorative), muzica FUGII incordează atentia incă din primul moment al afirmarii subiectului si al tesăturilor explozive.

In biserici, in sali de concert, în intimitatea camerala, creatia lui Bach se cantă si incanta, iar în scolile de interpretare se impune ca o supremă culme de verificare a maiestriei.

Primul film reprezinta foarte bine polifonia muzicala prin impletirea vocilor, preluarea liniei melodice de  fiecare voce, doua aspecte reprezentative pentru muzica lui BACH.

Al doilea film va prezinta complexitatea instrumentului de proportii monumentale numit orga.